Miopia

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor miope este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.

Presbiopia

Presbitismul este fenomenul de diminuare a puterii de acomodare a ochiului datorat îmbătrânirii. Una din explicațiile cele mai frecvent oferite se referă la pierderea progresivă a elasticității cristalinului odată cu înaintarea în vârstă la care se adaugă, ca factor agravant, pierderii puterii de contractare și relaxare a mușchilor ciliari (mușchi ce controlează bombarea cristalinului).

Prezbitismul nu este o boală ci o condiție care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu cu oricine. Simptomele apar între 40 și 50 de ani. Pentru cei care văd bine la distanță, primele semne constau în dificultatea citirii literelor mărunte, în special când lumina este de slabă intensitate sau se manifestă prin fenomenul de obosire al ochilor după perioade de citit îndelungate.

Prezbitismul se manifestă prin pierderea calității vederii în două cazuri distincte: la distanță (miopia) și/sau la apropiere (hipermetropia).

Hipermetropia

Hipermetropia (sau hipermetropismul) este o afecțiune a ochiului, caracterizată prin formarea imaginii în spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată.

Hipermetropia apare când diametrul antero-posterior al globului ocular este mai mic decât normal.

În esență, hipermetropia se datorează unui viciu de refracție, caracterizat printr-un deficit de convergență ce face ca imagina obiectelor să se formeze în spatele retinei. De aceea, la nivelul maculei (zona de acuitate vizuala maximă) lumina se proiectează sub forma unui cerc luminos, responsabil de vederea neclară, ceea ce duce scăderea acuității vizuale pentru depărtare dar și pentru apropiere.

Deoarece persoanele cu hipermetropie văd neclar la toate distanțele, ele trebuie să depună constant un efort de acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la încordare, dureri de cap și oboseală oculară.

Persoanele ce suferă de hipermetropie văd totuși relativ mai bine la distanță, deși văd obiectele depărtate mai aproape decât sunt în realitate. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a focaliza imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum cititul sau cusutul.

Din punct de vedere optic, hipermetropia este contrară miopiei.

Astigmatismul

Astigmatismul  este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare de cornee care atrage după o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul ocular.
In cazul astigmatismului razele de lumină albă care sosesc la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens și inegal de refracție, cu cât această refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât se consideră astigmatismul mai grav.
La om ochiul cu un astigmatism de până la 0,5 dioptrii  este considerat normal.

Strabismul

Strabismul reprezintă o afecțiune vizuală în care ochii nu au capacitatea de a focaliza aceeași imagine în același timp. Cel mai adesea apare în copilărie. Uneori strabismul este numit și „ochi-încrucișați”, „privire crucișă”.
În mod normal, musculatura din jurul fiecărui ochi determină mișcarea sincronă în aceeași direcție și în același timp a ambilor ochi. Strabismul apare atunci când musculatura oculara nu mai funcționează corect pentru coordonarea mișcărilor oculare. În acest caz, ochii nu mai sunt centrați corect și creierul are dificultăți în suprapunerea celor doua imagini ce provin de la fiecare glob ocular.

Corectarea strabismului

• Lentile corectoare: în cazul în care există doar devierea globilor oculari, aceștia nefiind centrați, purtarea ochelarilor uneori poate corecta strabismul.
• Ocluzarea (acoperirea) ochiului: ochiul mai puternic este acoperit cu un ocluzor (bandaj) cu scopul de a forța copilul să utilizeze ochiul mai slab.
• Tratamentul chirurgical: este de multe ori singurul capabil să alinieze globii oculari și să îmbunătățească vederea ochilor cu strabism.

Ambliopia

Vederea normală se dezvoltă odată cu utilizarea obișnuită, în egală măsură pentru ambii ochi. Ambliopia, numită și „ochiul leneș”, debutează de obicei când un ochi nu este folosit suficient pentru ca sistemul vizual din creier să se dezvolte corespunzător. Creierul ignoră (neutralizează) imaginile de la nivelul ochiului strabic și folosește numai cele formate în ochiul sănătos, ceea ce determină o vedere nesatisfăcătoare. Ambliopia de obicei afectează numai un ochi, dar poate apărea și la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la naștere până în jurul vârstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze că folosește un singur ochi. Ignorarea imaginii din ochiul afectat este o reacție inconștientă pe care copilul nu o poate controla.

Corectarea ambliopiei

Este posibilă diagnosticarea ambliopiei de la vârsta de șase luni, printr-un examen oftalmologic complet, utilizând refracția obiectivă și examinarea fundului de ochi.

• La copii, tratamentul se bazează pe o corecție optică completă și acoperirea ochiului sănătos. Acest lucru trebuie să aibă loc înainte de vârsta de șase ani pentru cele mai bune rezultate.
• Singura metodă de corectare a ambliopiei la adulți este corecția optică completă.